Cu gândul la viitorii cititori – programe pentru copii și tineret

Anul acesta, SepsiBook2 îi așteaptă pe copii și pe tineri în locații special amenajate pentru ei: la UniVERSul Copiilor și la AdoleScenă, cu invitați și programe dedicate vârstelor lor. Copiii și adolescenții sunt viitorii cititori și este important pentru SepsiBook să le atragă atenția și să îi îndrume spre lectura de calitate.

Vineri, de la ora 09:00, copiii cu vârste de peste 11 ani sunt așteptați la spectacolul „Trei cu susu-n jos”, iar după vizionare, elevii sunt au posibilitate de a discuta cu actorii Alice Bratu, Cristina Ungureanu și Emilia Banciu, protagoniștii spectacolului. 

De la ora 11:00, povestitorul prin excelență Radu Țuculescu își va prezenta volumul „Uimitoarele peripeții ale liliacului Vico în Mirabelia”, o carte pentru copii plină de aventuri palpitante, misterioase, pline de neprevăzut, suspans, dar și umor. Un program realizat cu sprijinul Aqua Carpatica.

La SepsiBook, în cadrul programului „La drum cu lectură”, elevii de clasa I din municipiul Sfântu Gheorghe vor primi cartea „Spune-mi o poveste despre pisici” de Enikő Szabó – Zenkő Karda. Este vorba despre o antologie de 13 basme cu pisici, care cuprinde povești clasice, precum „Motanul încălțat” sau „Muzicanții din Bremen”, dar și basme mai puțin cunoscute în spațiul nostru cultural, provenind din tradiția folclorică maghiară, greacă sau coreeană. Copiii vor avea ocazia să discuție cu autorii cărții, moderată de jurnalista Oana Mălina Negrea.

Tot vineri, de la ora 16:00, va începe spectacolul-lectură „Sindromul supraviețuitorului”, cu Fatma Mohamed și Oana Jipa, care este un program adresat tinerilor cu vârste de 14-16 ani, prezentat de Teatrul „Andrei Mureșanu”, Fundația Culturală „Camil Petrescu” și revista „Teatrul azi” din București. „Sindromul supraviețuitorului”, în regia Radu Nica, este realizat pe baza a două texte scrise de doi autori ucraineni, respectiv Andrii Bondnarenko și Oksana Savcenko.  

Vineri și sâmbătă, de la ora 16:00, adolescenții sunt așteptați la atelierul susținut de 1kutya&co și Föld Szint Nyitott Műhely, unde se vor desfășura exerciții de acompaniament textual cu titlul ILUSTRA (vineri), și un atelier de linogravură cu titlul LINOLOVE (sâmbătă).  

La AdoleScenă, în organizarea Bibliotecii Județene „Bod Péter”, se vor desfășura programele permanente țesător de cuvinte, laborator de carte cu sugestii de lectură și joc interactiv cu recitare de poezii, în vreme ce la UniVERSul Copiilor vor fi organizate ateliere de artă artizanală (sculptură, confecționare de păpuși, pictură, confecționare de mărgele, origami), și vor fi asigurate servicii de asistență a copiilor, cu excepția evenimentelor indicate în program. Copiii vor avea voie să petreacă cel mult două ore în zona de joacă fără supravegherea părinților. Intrarea la evenimentele de la Arena Sepsi este gratuită.