Liviu Stănescu
Nimeni nu se potrivește, poate, mai bine zicalei „Călătorului îi șade bine cu drumul”, decât Liviu Stănescu, cel care a vizitat peste 100 de țări și ale cărui experiențe inedite le putem regăsi, scrise cu pasiune și sensibilitate, în cartea „Am fost la capătul lumii”, publicată la Editura Humanitas.
Liviu Stănescu este pasionat de drumurile umblate, dar mai ales de cele neumblate, de fotografie și, mai nou, de scris. În 1992, a deschis primul restaurant indian din România, iar în 1995, primul club de muzică rock live din țară. A urmat apoi un restaurant marocan și, în 1998, cea mai mare terasă din București care găzduia concerte live.
A călătorit de‑a lungul și de‑a latul Pământului: 105 țări i‑au deschis larg porțile până acum, dar mai are o mulțime de uși la care urmează să bată. A fost, printre altele, la Ushuaia, Cape Town, Cabo da Roca, Tonga, Insula Paștelui, Insulele Galapagos și la Polul Sud. În călătoriile lui, a trăit marele cutremur din Nepal, de 8,1 grade pe scara Richter, pe cel din India, de doar 7,4 grade, și prima zi a războiului civil din Kenya; s‑a îmbolnăvit de febră tifoidă în Iran și doar șansa l‑a ajutat să scape teafăr.
Multe dintre aceste aventuri se regăsesc în paginile volumului „Am fost la capătul lumii” (2023), care va fi prezentat la SepsiBook.
24 mai 2024, vineri 18:00 Liviu Stănescu: Am fost la capătul lumii – lansare de carte și vernisajul expoziției din ilustrațiile volumului. Interlocutor: Iulia Drăghici-Taraș, jurnalist // Podium