SepsiBook3 plin cu un public iubitor de carte


Cea de-a treia ediție a târgului de carte și a festivalului de literatură contemporană SepsiBook a înregistrat un număr  record de participanți, în cele 4 zile atrăgând aproape 11.000 de vizitatori, care au putut alege din 80 de programe și cărți oferite de aproape 50 de edituri.

„Ne bucurăm enorm că a fost interes așa de mare din partea publicului, ceea ce confirmă că în județul nostru există o mare nevoie de cărți și de literatură. La SepsiBook nu a participat doar publicul din Sfântu Gheorghe, ci au venit vizitatori din toată regiune, precum și din județul Brașov. Au fost familii cu copii, persoane mai în vârstă și tineri, ceea ce înseamnă că am reușit să oferim programe pentru toate categoriile de vârstă. Ne așteptam la o creștere a numărului de participanți, dar am fost plăcut surprinși să vedem un asemenea salt în numărul de participanți, cu aproape 45% mai mare decât anul trecut”, a împărtășit Szonda Szabolcs, directorul Bibliotecii Județene „Bod Péter” și director de program al SepsiBook. 

Am încercat să implicăm cât mai mult copiii și adolescenții în SepsiBook, peste 1.500 de elevi au participat la întâlnirile cu autori și ateliere creative, majoritatea venind cu autobuzul – mulțumim și pe această cale pentru sprijin companiei Multi-Trans. Două clase au ales să folosească noua pistă de biciclete, au fost mulți care au venit  pe jos și pe trotinete. Recunoașterea merge și către profesori pentru că și-au adus elevii la eveniment și în acest an. Ne-am bucurat în mod deosebit și de faptul că în public au fost prezente un număr mare de familii cu copii. Experiența noastră arată că școlarii pe care i-am dus la SepsiBook în mod organizat, au revenit cu familiile lor, ceea ce confirmă faptul că este posibil să îi sensibilizăm pe tineri la cărți și la lectură, devin curioși și se implică”, a declarat Hollanda Andrea, responsabilă de programele SepsiBook pentru copii și tineret. Profesorii au adus grupuri de elevi nu doar din Sfântu Gheorghe, ci și din mai multe localități din județ – Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Barcani, Sita Buzăului, Arcuș, Ilieni, Belin – și din județul Brașov.

SepsiBook s-a desfășurat cu casa plină încă din prima zi, cu 3.040 de brățări în ziua deschiderii, iar cel mai mare număr de vizitatori a fost înregistrat sâmbătă, când am avut 3.125 de participanți. Au fost amenajate 37 de standuri care au oferit cărți în limbile maghiară, română și engleză, iar la rândul lor, editurile prezente au fost mulțumite și de partea de târg”, a mai adăugat Gombos Zoltán, coordonatorul festivalului. La SepsiBook prin amabilitatea Re|selecto, 433 de kilograme de mere proaspete și zemoase au fost disponibile gratuit în frigiderele amplasate în mai multe puncte ale târgului de carte, iar sâmbătă, peste 90 de persoane s-au alăturat alergării distractive organizate împreună cu Fitness Tribe.

SepsiBook este rezultatul unui parteneriat între patru instituții și o organizație civilă, iar la buna desfășurare au contribuit și 38 de liceeni voluntari. „Evident că cifrele sunt importante, dar totuși cel mai important este faptul că am încheiat o ediție a SepsiBook, plină de experiențe livrești”, au rezumat organizatorii.

Organizatorii evenimentului: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna, Biblioteca Județeană „Bod Péter”, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Asociația Culturală „Mikes Kelemen”. SepsiBook este un proiect cofinanțat de AFCN, susținut de Aqua Carpatica.