Mircea Dinescu

Poet, scriitor, jurnalist născut în 1950, la Slobozia. Debutează cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, iar editorial cu Invocaţie nimănui (1971), volum distins cu Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Este redactor la Luceafărul (1976-1982) şi România literară (1982-1989). Publică 11 volume de versuri, primeşte numeroase premii literare: Premiul Herder, Premiul pentru Poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Academiei Române pentru Literatură.

În urma interviului acordat în februarie 1989 cotidianului Libération, în care ataca explicit regimul Ceauşescu, este supus arestului la domiciliu şi i se ia dreptul de semnătură. După 22 decembrie 1989 este preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (1990-1993), înfiinţează revistele de satiră politică Academia Caţavencu (1990), Plai cu boi (2001), Aspirina săracului (2003) și Cațavencii (2011), este membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi fondatorul portului dunărean cultural Cetate. Continuǎ sǎ publice poezie în antologii, traduceri, precum şi trei volume noi: Femeile din secolul trecut (2010), Colierul din bomboane de colivǎ (2017) şi Scaunul cu trei picioare (2019). Prezenţă activă, una dintre personalităţile cunoscute ale societăţii civile, Mircea Dinescu are constante intervenţii critice, televizate şi publicistice, cât și emisiuni gastronomico-culturale.

La SepsiBook va rosti un cuvânt de deschidere, respectiv va avea o întâlnire cu publicul, moderată de criticul literar Adrian Lăcătuș, cu titlul Opinii crude și idei gătite.